luni, 2 noiembrie 2009

Ultimul fum , ultimul drum.Un regret

Ultimul fum de tigara a fost tras , iar saluturile de despartire incep.Buzele ating obrazul si mainile incrucisate dau o imbratisare de adio...pana urmatoarea zi.Fumul acopera vederea , dar totusi , poarta spre iesire se vede. Un ultim salut celor din ultimul rand, iar usa se deschise. 
 Frigul da un sarut pe obraz , un sarut precum o mana scheletica care isi infige degetele in obraz. Sus, scarile asteapta sa fie urcate.Pas cu pas , treptele coboara , urcandu-ma spre drum. 
 Drumul ma asteapta, asteapta sa fie calcat de acelasi pasi, pe acelasi carare, spre casa.  
 Sunetul mort al linistii e pretutindeni , lumea concreta, realitatea vizuala , apare in fata mea, dar totusi, toate le simt ca si cum ar fi nimicuri , ca si cum tot ce vad in fata mea ar fi o mare de intuneric...fara sunet, lumea e ca si cum nu ar exista.Eu sunt un nimic in acest intuneric, ma simt ca un punct negru, ca un fir negru de ata, pe acest covor al nulitatii. Luandu-mi castile , si auzindu-se un sunet, lumea isi recapata din nou culoarea , realitatea care o stiam, incepe sa reapara, realitatea aceasta in care traim, incepe sa-si recapete conturul pe care il constientizam. 
 Obisnuit drum , isi incepe acelasi poveste care se repeta in fiecare seara , e ca un deja-vu ce se repeta mereu, si cu care m-am obisnuit,si a devenit un fel de monotonie , dragul meu drum monoton....dar o piesa , imi soptise prin muzicalitatea sa ,sa o iau pe alta carare, pe o carare spre o amintire. 
 Ascultand vocea linistita , incepeam sa cred ca eu ma gandesc la ceea ce zice, nu mai puteam deosebi gandurile mele de ale acelei voci , in timp ce corpul era dirijat de muzica , pasii erau dirijati de ale ritmului batai , iar directia , era controlata de sentimentele revelate de instrumente. 
 Drumul imi era cunoscut , l-am mai traversat de mii de ori , dar ....singura amintire ..singura amintire despre acest drum , era traversarea sa spre acel parfum , acel parfum care dupa tot acest timp inca mi-l amintesc , acel parfum care imi pacalea simturile ca e langa mine , cu toate ca , cu adevarat, frigul nu a lasat urme de parfum....dar totusi....acel parfum il simteam cu fiecare inspiratie. 
 Continuand drumul , 2 semne de circulatie mi-au atras atentia.Cele 2 se aflau la o taietura de drumuri, fiecare pe o parte, dar ele erau intoarse cu spatele spre mine, ca si cum ceva ar vrea sa-mi zica “Care drum il alegi?” 
 Decizia luata , a fost drumul ales de catre unele sunete melancolice si o voce calma,trista ce zicea :” No one really cares where I go/Searching to feel warmth forever more/The wheels of life they turn without me/Now you are gone eternally /. In inauntrul carora se afla o bucurie stearsa de trecerea inevitabila a timpului,si din care a ramas doar o amintire,sau un regret. 
 Scarile palide ma asteptau sa le urc . Cu cat mai multe scari ramaneau in urma, cu atat mai multe sentimente ma loveau in continuu, pana am ajuns in varf, unde o bucurie trecuta, simtita intr-un interval de timp de mai putin de o fractiune de secunda, a fost acoperita de regrete si de o patura de melacolie, de parere de rau, iar timpul zambea ca nu poate fi dat inapoi, zambea ca ma lasat blocat intr-o camera obscura. 
 Ceata provocata de amintiri, a fost ridicata aratandu-mi un drum, un drum parcurs de atatea ori, dar de care imi aminteam doar o singura trecere pe el.Am inceput sa reiau acei pasi trecuti , simtindu-mi palma luata de o mana calda,umana , dar nu vedeam pe nimeni,doar simteam o prezenta , care imi tinea mana pentru indica cararea care sa o iau. 
 Constiinta imi era drogata de vise, de viziuni ,amintiri si sentimente moarte,lasate in urma , pana cand m-am oprit langa un panou cazut la pamant.Acest lucru a schimbat parfumul ce ma conducea, cu mirosul mortii, mirosul viselor moarte,care il simti de fiecare data cand dai gres sau cand un vis de al tau a fost zdruncinat, cand unei dorinte i sa aratat ca nu este loc in realitatea asta.In acel moment acea mana ce imi tinea palma,disparuse....dupa care o privire in partea dreapta, mi-a aratat iarasi 2 semne pe 2 drumuri.Unul spunea “Ia-o pe aici, e sigur ,stii drumul, nu exista nici un risc” , iar celalalt zicea “ Nu o lua pe aici, nu cunosti drumul, decizia ta va fi riscul tau”. 
 Scarile palide m-au oprit, nu m-au lasat sa trec,simtindu-ma alungat de ele ,privirea mi-a coborat spre pamant ca semn de tristete..dar uitandu-ma in jos , s-a aratat o poteca,ascunsa pana acum,dar care o puteam vedea  pentru a putea merge spre cele 2 semne, pentru a decide unde sa merg mai departe. 
 Uitandu-ma la ele , am zambit si am luat drumul cel sigur...dupa care ceata confuza si trista sa ridicat,iar lumea in care eram incepea sa isi capete formele sale concrete, iar figuri umbrite, au inceput sa devina oameni , luminile confuze ce luminau, deveneau masini.....drumul necunoscut, a inceput sa devina vechiul drum de ciment , pe mijlocul caruia umblam vazand aceastea , vazand ca relitatea si-a recapatat conturul rece si rational .
           Am revenit in lumea mea monotona si trecatoare , trebuia sa fi ales celalalt drum


Un comentariu:

  1. Superb! se intelege intr-un cuvant
    Tot respectu! si aww nice work:*
    >:D<

    RăspundețiȘtergere