miercuri, 15 decembrie 2010

Suflare de anxietate

Anxietate
Peste a ratiunii poarta
Mi-ai adus in fata o soarta
Ce simplu tinde spre...
Moarte.

Anxietate
Printre ale tale randuri
M-am pierdut , am vazut
Cat suntem de singuri
Cum iarasi am decazut
cum tot cea ce-a ramas
dintr-o fiinta cu glas
E moarte.

Anxietate
O intunecata ratiune rece
Printr-o prisma stearsa
De optimismul ce simplu trece
Cum nevinovat sange il varsa
Dreptatea,care pentru putere cere....
Moarte.

Anxietate
Un grec inger ce zboara
Cu numele de Spes ca povara
Singur aripile isi doboara
A vazut cat e acum de clara
Soarta lor in propria lume
Care acum poarta doar un nume
Auzit prin a nebuniei soapte
La a ratiunii ureche cum bate...
E moarte.

duminică, 5 decembrie 2010

Trenul pierdut printre frunze rosiatice.

Intr-un unghi al amintirii priveam iar realitatea acum nu mai e cum imi doream.Timpul din vis ma trezit si lucrurile cu alti ochi iar iam privit.O realitate noua sau una veche ,acum acelasi era doar ca ceva lipsea , acum nimic nu regretam caci privind , adevarul il vedeam.In acest colt al camerei stateam… asteptam , trecutul in fata ochilor acum il vedeam…pur si simplu il analizam.
Pe intunecatul perete al camerei simpla imagine a lunii imi aparea , acel pierdut chip il vedeam , iar prin ceata dulcii albastrii ochi ii priveam , iar ei inapoi ma priveau….gandurile in ei se pierdeau. Si visand , in necunoscut pe un deal treaz sunt acum. Infrigurata vreme impreuna cu regina luna ce de pe un cer senin veghea , al toamnei regat prin soapte pielii il prezenta.
Langa locul peste care asezat eram nenumarate scari in valea de zapada coborau , iar o mana fantamasgorica de a mea ma tinea , iar un zambet pierdut in ochi ma privea , nimic nu vedeam , dar totusi ..ceva , pe cineva simteam.Ridicand-ma, condus in jos pe scari ma simteam , printre copacii cu ruginite ,chiar rosiate frunze coboram . Ele peste ochi imi zburau , ca si niste fire de par ce o imagine trecuta in minte imi aducea , dar totusi , in afara de aceasta imagine a scarii cu rosiaticii copaci , nu vedeam.Precum numarul scarilor coborate erau , simteam tot mai calda , tot mai puternica stransa mana , fantasmica mana , care datorita frunzelor , si a vantului ce acum batea , ma simteam condus de cineva , de o amintire , de un raset ce demult nu l-am auzit ,dar inca…… il visez.
Conducandu-ma aceasta imagine la poalele dealului ajunsesem sub un felinar si uitandu-ma o trecatoare secunda desupra la al sau bec , totul din jur se intunecase , numai acest loc, de felinar luminat de mai vedea.Asteptand in acest loc , din departare 2 lumini se apropiau si intrand intr-o subra lumina , imi aratase ce se apropia …..gigantul ce pe covorul de fier si lemn paseste , iar din al sau coif fum , cenusa scoatea ….gigantul al carui nume “trenul de noiembrie” era.Infrigurat , in a 15a statie asteptam ,incalzit de gandul ca acest tren pierdut nu il vroiam.
Apropriindu-se..incetinea de parca in locul unde eram sa se opreasca vroia.Urletul gigantului marca faptul ca in curand se va opri , iar eu aici sosirea sa asteptam.In surdina din spate pasi rapizi auzeam,dar cum secundele treceau ele tot mai puternice devenea , intorcandu-ma vederea orbita de realitate imi era era , uimit si fara suflare am ramas , era fantasma , era amintirea, era…ea.Lacrima incet aparitia isi facea , in timp ce trenul se apropia , iar ea alergand , aproape de felinar fata luminata ii era.Luna, ce orologiu devenise , iar in al 9lea ceas ambele maini asezate erau…timpul pentru o secunda oprit era ,iar fantasma alergand, in acea secunda inghetata era si un sarut rapid aruncand , la fel de rapid ca si cum lacrima cea de pe obrazul argintiu pe jos o aruncase ,dupa care in alergare , drumul si-l continuase.
Langa mine asteptatul trenul oprit era , altcineva din tren cobora .In timp ce o priveam , instinctul o dorea , dar a ratiuniea soapte nenumarate imi arunca iar eu nu le ascultam , acuma doar priveam .Cum incet ca o pisica se apropia de al meu trup , in ochii aceia pe ea o vedeam , de ea imi aminteam , imaginea ei o zaream , dar alt zambet , alta inima aici se afla.Sarutandu-ma vazusem cumplitul adevar , aceasta nu era amintirea , aceasta nu era pierduta dorinta ,acesta era paradoxul meu , doar instinctul soapte in continuare trimitea. Ea de mana ma atragea si spre a trenului intrare ma ducea , dar…..trezindu-ma am vazut , trenzindu-ma am aflat , nu pe trenul ce inainte mergea imi doream , nu pe trenul ce in urma felinarul lasa.In spate copacii cu rosiaticele frunze ii vedeam cum cenusa incet deveneau , dar…pe jos o lacrima pierduta ce in forma unei chitari era vazuta , ridicand-o , recele fier a palmii carne simtind , spre directia opusa trenului priveam…..pe trenul ce inapoi ma ducea , era tot ceea ce acum inima mea isi dorea.